UNIŢI SUB TRICOLOR este un proiect muzical care adună melodii cu mesaj civic şi patriotic, din ce în ce mai prezente în peisajul hip-hop. Pe album se regăsesc artişti din dreapta şi din stânga Prutului, semn al unităţii spaţiului cultural românesc.
Participarea lor este pro-bono şi în concordanţă cu ideile exprimate în melodii şi cu campanii precum Basarabia pământ românesc, Eroii nu mor niciodată sau Salvaţi Roşia Montană, în care tinerii se implică activ.
Încasările obţinute în urma vânzarii albumului vor fi donate liceului românesc din Tiraspol, ai cărui elevi si profesori se luptă pentru a învăţa în limba română.
Proiectul Uniti sub tricolor mi-a atras atentia si consider ca merita promovat. Fiecare dintre noi putem contribui cu 10 lei pentru elevii care au riscat foarte mult pentru a putea invata limba romana. In plus, am ascultat deja o parte dintre cantecele de pe album si le recomand.
Categorii: social
Tagged: basarabia, tiraspol
Sa ne amintim ca economia intai a intrat in recesiune, care apoi a determinat si criza. Cam la fel se va intampla si atunci cand recesiunea va lua sfarsit: va exista crestere economica, insa somajul si consumul vor fi in continuare la cote de criza. Mai mult, daca economia creste fara sustinere (lucru foarte probabil), vom avea probleme si cu inflatia.
Se pare ca iesirea din recesiune s-a produs deja in SUA, unde produsul intern brut (PIB) al tarii a inregistrat in ultimul trimestru o crestere de 3,5 procente. Cresterea se datoreaza in mare masura si ajutoarelor acordate de stat in ultimul timp, lucru periculos pentru ca daca ajutoarele nu vor mai fi la aceeasi valoare si in continuare s-ar putea sa revina cresterea negativa a PIB, lucru care ar afecta cel putin psihologic.
Dar si in conditiile unei economii in crestere, rata somajului continua sa creasca, lucru care afecteaza in primul rand consumul, deci pana la sfarsitul crizei mai avem ceva de asteptat.
Categorii: economie
Tagged: criza, economia sua, pib, recesiune
Tot mai multi utilizatori au ocazia sa testeze Google Wave, desi cererile inca sunt mai numeroase decat invitatiile oferite de Google. M-am jucat si eu cu noul tool de comunicare de la Google si mi-am format cateva impresii.
Google Wave poate fi utilizat intr-o multime de feluri. Sunt convins ca cei mai multi nu ii vad potentialul in acest moment. S-a vorbit despre comunicarea intr-un wave la lucrul colaborativ intr-un proiect si au aparut deja harti colaborative, camere de chat si chiar jocuri RPG in wave-uri. GW va schimba modul in care comunicam, insa nu de la inceput. Oamenii vor intra acolo, vor incepe sa il foloseasca asa cum sunt obisnuiti cu email-ul, messenger-ul sau skype-ul, pentru ca in timp sa descopere ce avantaje le poate oferi un wave fata de un canal clasic de comunicare.
Inca astept ca toti prietenii mei sa primeasca invitatii, iar galeria de aplicatii a Wave sa ofere mai multe lucruri interesante. Trebuie sa mentionez si ca acest nou instrument va „manca” mult din timpul utilizatorilor. Trecand peste acestea si peste inevitabilele bug-uri ale versiunii preview, sunt incantat de ce am vazut pana acum la Google Wave.
Categorii: internet
Tagged: email 2.0, google, google wave, mail 2.0
Saptamana aceasta s-a prezentat la stiri faptul ca tot mai multi tineri prefera sa ia ajutor de somaj decat sa se duca la facultate. Personal nu am avut deloc sentimentul ca universitatile sunt mai goale sau ca anul acesta ar fi mai putini boboci.
Reporterii au discutat cu absolventi de liceu care intrasera la facultate pe locurile de la taxa si prefera sa mai incerce si anul urmator. Pai eu stiu ca astfel de cazuri au fost mereu, nu e ceva venit odata cu criza. Mai ingrijoratoare mi se pare situatia celor care si-au luat licenta si ingroasa randurile somerilor. Romania are in prezent peste 600000 de someri inregistrati (numarul total se estimeaza ca ar depasi 1 milion), iar sansele tinerilor fara experienta de a se angaja in aceasta perioada sunt apropiate de zero.
Ce poti face sa iti cresti aceste sanse? Fii la zi cu informatiile din domeniul vizat, practica voluntariat, intereseaza-te si de internship-uri, participa la evenimente si intra in contact cu oamenii din acel domeniu! Daca e posibil, scrie pentru o revista sau fa-ti un blog cu numele real!
Categorii: economie
Tagged: internship, practica studenti, primul job, studenti, studentie
Cel mai mare producator de software din lume, Microsoft, se pare ca intentioneaza sa deschida un punct de dezvoltare in tara noastra, in Parcul Industrial Craiova.
Compania de 235 miliarde $ are in prezent un call-center in Bucuresti, deschis in urma cu aproximativ 3 ani, odata cu lansarea Vista si vizita lui Bill Gates in tara noastra.
La Craiova vor fi repatriati 20 de ingineri software romani care lucreaza pentru Microsoft in alte parti ale lumii. Echipa va fi condusa de Mihai Patrascu, craiovean care lucreaza in prezent in SUA. CV-ul sau poate fi citit aici. Cu siguranta ca Microsoft va face si alte angajari in acest centru, pe langa repatrieri. Pana acum nu au fost anuntate detalii privind dimensiunea afacerii Microsoft de la Craiova.
In prezent, mai multe companii produc software la Craiova. Dintre acestea amintesc Netrom, Siveco, Ubisoft, IT Six, CS, MuseGlobal, Capthyon si Pirelli.
Categorii: IT
AB InBev a luat nastere prin fuziunea dintre Anheuser-Busch (lider de piata in Statele Unite si producatorul celebrei Bud americane) si InBev (locul 2 pe piata internationala). In portofoliul noii companii sunt aproximativ 300 de branduri, printre care Stella Artois, Beck’s, Leffe sau Löwenbräu.
Totusi, numarul acestora incepe sa scada, pentru ca vor sa vanda active de 7 miliarde $. Mai intai, in septembrie AB InBev a vandut brandul Tennent’s (din Scotia), pentru ca zilele trecute sa isi vanda operatiunile din Europa Centrala si de Est catre un fond de investitii (CVC Capital Partners). Tarile din care iese AB InBev prin aceasta tranzactie evaluata la peste 1,5 miliarde euro sunt Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Muntenegru, Romania, Serbia si Slovacia. Primul brand al lor din aceasta zona este Jelen Pivo (Slovenia), urmat de Bergenbier din Romania.
Pentru consumatorul roman nu se schimba multe. Noul proprietar are licenta sa produca in continuare brandurile internationale (Stella Artois, Beck’s, Lowenbrau, Leffe), pe langa cele romanesti (Bergenbier si Noroc). Sa speram ca noul proprietar este dispus sa faca investitii, mai ales ca in Romania firma a pierdut in ultimul an in jur de 5% din cota de piata, ajungand la mai putin de 20%.
Categorii: economie
Tagged: beck's, bergenbier, bud, cvc capital partners, leffe, lowenbrau, noroc, stella artois
De pe unul dintre blogurile oficiale Bing am aflat ca odata cu lansarea Windows Mobile 6.5, Microsoft a dezvaluit si un preview la versiunea mobila a motorului de cautare.
Interesant e ca aceasta versiune e foarte colorata si vine cu o poza mare
De obicei, site-urile mobile sunt minimaliste. Sa fie aceasta noua tendinta? Vitezele de conectare sunt tot mai bune, telefoanele sunt si ele tot mai bune (in special cu ecrane mai mari).
Categorii: internet
Tagged: bing, bing mobile, cautari mobil, internet mobil, internet telefon
Pana si marele motor de cautare Google are functii sau servicii obscure. De exemplu, stiai de cautarea de muzica cu Google? Ia uita-te aici!
Serviciul nu furnizeaza doar videoclipuri in rezultate. Exista informatii despre cantece, albume, artisti si link-uri spre site-uri oficiale, site-uri unde sunt conversatii pe aceste teme, galerii foto etc.
Nu sunt sigur cat de util este acest serviciu in comparatie cu site-urile de specialitate, mi-ar placea sa citesc si alte opinii.
Categorii: internet
Tagged: cautare muzica, google, google music, music, music search, muzica